Parodontita sau boala parodontală este de fapt un set de boli inflamatorii care afectează țesuturile din vecinătatea dinților. În funcție de stadiu, există mai multe boli parodontale, iar gingivita este stadiul precoce.
Boala parodontală debutează cu dezvoltarea bacteriilor în cavitatea bucală și, dacă nu este tratată la timp sau nu este tratată corespunzător, ea paote duce la pierderea dintelui, din cauza distrugerii țesutului care se află în jurul său.
Astăzi ne îndreptăm atenția, pentru a înțelege mai bine apariția bolilor parodontale, în direcția cauzelor lor, care nu sunt deloc puține.
La cei mai mulți pacienți, dezvoltarea bolii parodontale începe cu blaca, peliculă alcătuită în principal din bacterii. Accentul se pune îndeosebi pe situația în care boala este lăsată netratată, pentru că această placă bacteriană poate să progreseze și să se transforme, în cele din urmă, în parodontită.
Iată care este acest mecanism:
Placa bacteriană se formează pe dinte / dinți când zaharurile și amidonul din alimentele pe care persoana le consumă interacționează cu bacteriile care se găsesc în mod normal în gură. Placa bacteriană se îndepărtează prin periajul dinților, de două ori pe zi, și prin utilizarea aței dentare, însă trebuie să reținem că ea nu este „învinsă” doar de pasta și de periuța de dinți: placa bacteriană se formează din nou, destul de rapid.
În următoarea etapă, placa bacteriană se întărește sub linia gingiilor și devine tartru dacă acest strat rămâne prea mult timp pe dinții pacientului. Din păcate, tartrul este mult mai greu de îndepărtat și este un mediu propice în care se găsesc bacteriile. Ceea ce trebuie să rețină fiecare dintre noi este faptul că, cu cât placa bacteriană și tartrul persistă mai mult timp pe dinții, cu atât mai mult rău pot să provoace. Așadar, pentru că nu putem scăpa de tartrul de pe dinți prin simplul periaj și prin folosirea aței dentare, este necesară curățarea profesională a dinților. Acest lucru se poate face doar la cabinetul medicului dentist.
Următoarea etapă este cea în care placa bacteriană cauzează gingivită, cea mai „blândă” formă a bolilor parodontale. Ce înseamnă ea? Gingivita reprezintă inflamarea și iritația unei părți a țesutului gingival, de la baza dinților. Aici veștile sunt bune, pentru că gingivita este o boală reversibilă: pacientul poate apela la tratamentul profesional, la cabinetul medicului dentist, și poate să adopte o bună igienă orală, pentru a amâna, pe cât posibil, revenirea gingivitei.
În etapa următoare, e esențial să reținem că inflamația constantă a gingiilor poate cauza parodontită, iar în cele din urmă, ea va duce la apariția pungilor parodontale. Acestea se dezvoltă între gingii și dinte și sunt precum niște săculeți care se umplu cu placă bacteriană, tartru și bacterii. Din păcate, în timp, pungile parodontale devin din ce în ce mai adânci și ajung să se umple cu și mai multe bacterii. Dacă nu sunt tratate, aceste infecții din profunzime duc la pierderea țesutului gingival și la subțierea osului alveolar. În cele din urmă, este posibil chiar ca pacientului să îi cadă un dinte sau mai mulți.
Specialiștii spun că, în astfel de situații când boala parodontală este extrem de avansată, laolaltă cu răspunsul sistemului nostru imun la infecția din zona gingivală, toxinele pe care le produc bacteriile încep să distrugă osul și țesutul conjunctiv care mențin dinții în locul corespunzător. Din păcate, din acest punct, dinți vor începe să se clatine și este posibil să cadă.
Alți factori care pot contribui la bolile parodontale
Un aspect important pe care trebuie să îl rețină oricare dintre noi este că placa bacteriană este principala cauză a bolii parodontale. Din păcate, există și alți factori care pot contribui la dezvoltarea lor, cum ar fi:
Anumite medicamente care pot afecta cavitatea bucală – Unele medicamente, de exemplu, reduc producția de salivă, iar saliva protejează dinții și gingiile.
Anumite patologii care afectează starea gingiilor – printre aceste boli se află cancerul sau HIV ori boli care afectează funcționarea sistemului imun. Și diabetul se află pe lista bolilor care pot afecta gingiile. Pacienții cu diabet zaharat au un risc mai mare de a dezvolta boala parodontală.
Unele vicii – Cel mai important factor este, în acest sens, fumatul, pentru că din cauza fumatului, țesutul gingival se repară singur mult mai greu.
Dezechilibrele hormonale – Cele mai bune exemple sunt dezechilibrele din sarcină, de la pubertate, de la menopauză. Din cauza lor, gingiile sunt mai sensibile, iar astfel gingivita se dezvoltă cu și mai multă ușurință.
Un alt factor care poate duce la apariția bolilor parodontale este igiena orală precară. Persoanele care nu își periază dinții de două ori pe zi și care nu folosesc ața dentară zilnic nu fac decât să „creeze” un teren fertil pe care să se dezvolte gingivita.
Există, așadar, o listă foarte lungă de factori de risc care pot duce la apariția bolilor parodontale, însă fumatul este cel mai important dintre toți. Totodată, trebuie să reținem că fumatul este și viciul care face ca tratamentul pentru boala parodontală să aibă o rată de succes redusă. Alt factor de risc care trebuie să ne poată da de gândit este și susceptibilitatea genetică. Asta înseamnă că cei care au antecedente familiale de boli parodontale trebuie să se gândească dacă nu cumva acest istoric poate fi un factor ce contribuie la dezvoltarea gingivitei ori parodontitei.
Articol scris de:

„De ce am ales parodontologia? Pentru ca este domeniul cel mai dinamic din stomatologie si care presupune munca in echipa. Este specialitatea in care pacientii au nevoie de o abordare holistica , de o viziune interdisciplinara si de un medic parodontolog care sa le fie alaturi cat mai mult timp.”