Extracția dinților este cea mai marcantă procedură asupra pacientului din cavitatea orală, care poate avea repercusiuni atât asupra psihicului, cât și asupra funcționalității. De multe ori, frica, anxietatea și fobia dentară determină pacienții să amâne pe cât pot de mult tratamentul.
De aceea, în urma pierderii unui dinte, osul se topește, deoarece nu mai este folosit în masticație. Astfel, rămâne un spațiu în care implanturile dentare nu pot fi inserate, neavând suficientă susținere.
Stomatologia modernă a reușit să combată acest aspect negativ și vine în ajutorul pacienților cu pierderi osoase, prin procedura de adiție osoasă, care reface volumul osului, astfel devenind posibilă plasarea implanturilor.
Ce înseamnă adiție de os?
Adiția de os sau augmentarea osoasă reprezintă procedura prin care volumul osului este refăcut. Pierderea de os poate surveni în urma extracției, osteoporozei, a unor tumori situate la nivelul oaselor maxilare sau a bolii parodontale (parodontoză), afectând astfel pacientul. Resorbția osoasă se mai numește și atrofie osoasă, apărând atât la maxilar, cât și la mandibulă. La mandibulă, osul are tendința de a se resorbi mai repede decât la maxilar. Adiția de os poate fi făcută cu ajutorul osului propriu al pacientului (autogrefă) sau cu os sintetic (grefă aloplastică). Procedura în sine este una destul de ușoară, suportată bine de către pacienți.
Tipuri de adiție osoasă
Adiția de os se poate face în mai multe moduri, stomatologia modernă având la dispoziție o multitudine de materiale prin care defectele osoase pot fi reparate. Astfel, există:
- grefe care provin chiar de la pacient (autogrefe sau grefe autogene);
- grefe care provin de la pacienți donatori (alogrefe);
- grefe provenite de la bovine sau porcine (xenogrefe);
- grefe din materiale sintetice, realizate din diverse minerale, asemănătoare structurii osoase (grefe aloplastice).
Adiția osoasă cu autogrefă
Autogrefa reprezintă osul recoltat direct de la pacient, fiind denumit și grefă autogenă. De obicei, se recoltează os fie din ramul mandibulei, tuberozitatea maxilară sau chiar din creasta iliacă. Avantajul autogrefei este dat de faptul că osul provine de la pacient, recuperarea este rapidă, iar regenerarea osoasă este optimă, având la dispoziție celule formatoare de os. Dezavantajul constă în faptul că sunt necesare practic 2 intervenții chirurgicale: una de recoltare a osului și una de adiție osoasă, dar care se pot face în aceeași ședință.
Recoltarea osului de la nivelul tuberozității maxilare sau din ramul mandibulei nu este ideală pentru pacienții cu resorbție osoasă severă, deoarece cantitatea care poate fi prelevată din aceste locuri este limitată. Pentru acești pacienți se preferă o grefă osoasă de la nivelul crestei iliace, având la dispoziție o cantitate generoasă de os, însă vor fi luate în considerare bolile asociate ale pacientului, vârsta și starea generală a acestuia.
Adiție osoasă aloplastică
Adiția osoasă prin grefă aloplastică se referă la os artificial, combate dezavantajele unei proceduri chirurgicale suplimentare și oferă cantitatea necesară de material pentru a reface defectul osos. Grefele aloplastice sunt realizate din ingrediente precum particule de hidroxiapatită și fosfat tricalciu, fiind biocompatibile și asemănătoare mineralelor care se găsesc în mod natural în os. Neajunsurile acestor materiale sunt reprezentate de absența celulelor generatoare de os, care ajută la regenerare.
Indicații – când este necesară adiția osoasă?
Adiția osoasă poate fi utilizată ca o metodă de prevenție împotriva resorbției osoase, după o extracție, atunci când nu va fi plasat un implant în viitorul apropiat. De asemenea, augmentarea osoasă este recomandată și pentru implanturi, în cazul în care a trecut ceva timp de la extracție și există pierdere de os, astfel încât implantul să aibă o susținere optimă și să aibă o durată de viață mai mare.
În cazul dinților de pe arcada superioară, adiția osoasă va însoți procedura de sinus lifting. Atunci când dinții de sus sunt extrași, membrana sinusului maxilar are tendința de a coborî, pentru a umple spațiul rămas în urma extracției. Dacă vrem să punem un implant în acel loc, membrana trebuie ridicată, iar spațiul rămas trebuie umplut cu os, pentru a nu perfora membrana sinusală.
Totodată, dacă pacientul suferă de o boală parodontală (parodontoză), pentru a conserva dinții existenți pe arcadă, se poate apela la augmentare osoasă, cu scopul de a opri resorbția și de a reduce mobilitatea dinților. Cu ajutorul osului suplimentar, dinții vor fi din nou stabili.
Adiția de os și parodontoza
După caria dentară, boala parodontală este una dintre cele mai comune afecțiuni de la nivelul cavității orale. Parodontoza nu afectează doar gingiile prin retracție gingivală, ci afectează și ligamentele parodontale (benzile care susțin rădăcina dintelui în interiorul osului) și osul în care se află dintele. Bacteriile care se află în gingii produc retracție gingivală, expunând astfel țesuturile din profunzime la mediul din cavitatea orală, cantitatea de microorganisme crescând și mai mult.
Toxinele produse de bacterii afectează osul prin resorbție, apărând de-a lungul gingiei niște spații asemănătoare unor buzunare (pungi parodontale), iar dinții încep să se miște.
Pentru a trata efectele produse de parodontoză este necesară curățarea cavității orale prin igienizare profesională periodică, dezinfectarea pungilor parodontale cu ajutorul tehnologiei laser, refacerea osului prin adiție osoasă și, dacă este necesar, imobilizarea dinților pentru o perioadă de timp, până când mobilitatea este redusă sau chiar dispare.
Conservarea alveolei postextracționale
Alveola postectracțională se referă la gaura care rămâne în os, în urma extracției unui dinte. În cazul în care nu este posibilă plasarea unui implant imediat după extracție, se poate recurge la metoda augmentării osoase pentru a păstra anatomia osului cât mai bine și pe o perioadă cât mai îndelungată.
Este bine de luat în considerare faptul că inserarea unui implant și completarea cu os prin adiție, după ce un dinte a fost scos, reprezintă una dintre cele mai bune soluții pentru o vindecare rapidă și cât mai puțin complicată. Avantajele acestei tehnici sunt:
- extracția și plasarea implantului se fac într-o singură ședință;
- cantitatea de os necesară este mai mică;
- vindecarea se face fără complicații.
Rata de succes a acestei proceduri este mai mare de 95% și supune pacientul la mai puține proceduri, rata de eșec fiind considerabil redusă.
Adiția osoasă orizontală
Osul în care sunt susținuți dinții se poate resorbi în 2 moduri: orizontal, astfel scade lățimea osului (grosimea este mult prea redusă pentru a putea rezista unui implant) și vertical. Pentru a rezolva această problemă și a face posibilă inserarea unui implant, se face adiție osoasă orizontală. Cele mai bune materiale pentru a reface volumul osos sunt grefele autogene, adică cele provenite direct de la pacient. În funcție de defectul osos, grefa poate fi sub formă de particule (granule de os) sau sub forma unui bloc osos.
Adiția osoasă verticală
Așa cum osul se resoarbe în lățime, la fel se poate resorbi și în înălțime, osul nefiind capabil să suporte un implant de dimensiuni și lungime recomandate, pentru a avea o ancorare stabilă și optimă în os. Se recurge la această procedură pentru a crește înălțimea osului și pentru a nu compromite stabilitatea implantului pe termen lung.
Augmentarea sinusală
Augmentarea cu os la nivelul sinusului se face pentru dinții de pe arcada superioară, atunci când a rămas prea puțin os până la sinus. Sinusurile maxilare sunt niște pernuțe cu aer în interiorul osului maxilar (îl puteți palpa de-o parte și de alta a nasului), care ajută la reglarea presiunii aerului.
Perforarea lui în timpul inserării implanturilor poate duce la complicații precum contaminarea sinusului cu bacteriile din cavitatea orală, cale de comunicare care se manifestă prin supurații constante și sinuzite. Pentru a minimiza riscul de a perfora sinusul, se face adiție osoasă, astfel încât volumul osului să fie suficient în susținerea viitorului implant.
Desigur, atunci când este posibil, pot fi folosite implanturi mai scurte, însă implanturile scurte nu sunt întotdeauna potrivite pentru pacient și, de aceea, se recomandă adiția osoasă.
Ce trebuie să știi înainte de augmentarea osoasă?
O procedură chirurgicală, precum adiția osoasă, nu se face fără investigații imagistice detaliate. Pentru a măsura exact nivelul de os care trebuie înlocuit, medicul chirurg are nevoie de un CT sau CBCT al maxilarului, mandibulei sau amândurora, în funcție de locul unde este necesară intervenția.
Cu ajutorul acestei investigații, se poate aprecia volumul de os necesar, înălțimea și lățimea crestei osoase, dar și apropierea față de nervii din vecinătate.
Augmentarea osoasă în sine este o procedură care durează puțin, însă de obicei este combinată și cu alte manopere, precum recoltarea autogrefelor, inserarea implanturilor, plasarea unor membrane biocompatibile care să grăbească vindecarea și sutura rănii.
Pentru ca procedura să se desfășoare fără disconfort, medicul chirurg va face anestezie locală pentru zona în care se va lucra, de aceea este bine ca în acea zi cantitatea de cafea să fie redusă și să fie consumată o masă înainte.
Adiția de os – Etapele procedurii
Dacă augmentarea osoasă se face concomitent cu inserarea unul implant (una dintre cele mai comune proceduri), atunci etapele sunt următoarele:
- Anestezia locală cu câteva minute înainte, pentru ca aceasta să își facă efectul, iar pacientul să nu simtă vreun disconfort.
- Incizia (tăierea) gingiei, pentru a ajunge la os și apoi descoperirea osului, pentru a putea fi remodelat conform anatomiei naturale din acea zonă.
- Se recoltează osul (dacă este vorba de grefă autogenă), se tratează cu diferite substanțe și, în funcție de situație, se mărunțește sau se lasă sub forma de cub (bloc osos).
- Se pregătește osul pentru a primi grefa și implantul, se pun granulele sau blocul osos.
- Se închide locul intervenției cu câteva fire de sutură (se coase gingia).
Recuperare și indicații după adiția de os
Ca după orice intervenție chirurgicală, este normal ca pacientul să simtă un disconfort în zona respectivă sau, după caz, în 2 zone dacă s-a făcut și recoltarea de os de la aceeași persoană. Această etapă poate fi depășită cu ușurință cu antiinflamatoare și analgezice, luate la recomandarea medicului chirurg. Totodată, se recomandă:
- antibiotic cu spectru larg de acțiune, pentru a reduce riscul de infecții cu bacteriile existente în cavitatea orală;
- comprese reci, aplicate pe zona respectivă, pentru a reduce inflamația;
- mâncăruri moi în primele 2 zile, la temperaturi moderate;
- igienă orală strictă și riguroasă, încă din prima seară după intervenție;
- clătirea gurii se va face ușor, cu apă de gură recomandată de medic dacă este cazul;
- evitarea mâncărurilor picante, acre, cu potențial iritant;
- revenirea la control după aproximativ o săptămână pentru îndepărtarea firelor.
Cât costă adiția de os (preț)
Adiția osoasă în sine nu este costisitoare, ea fiind de obicei o procedură adjuvantă inserării implanturilor. În general, prețul depinde de indicațiile medicale ale fiecărui pacient în parte, deoarece în aceeași intervenție se pot face:
- adiție osoasă autogenă sau aloplastică;
- membrană resorbabilă în tehnica de regenerare osoasă ghidată, care presupune recoltarea de sânge, centrifugarea acestuia și formarea unei membrane cu rolul de a proteja locul intervenției și de a grăbi vindecarea;
- inserarea unuia sau a mai multor implanturi.
Riscuri – Eșecul și respingerea adiției de os
În literatura de specialitate, sunt destul de rare cazurile în care procedura de adiție eșuează. De cele mai multe ori, eșecul sau respingerea grefei osoase are loc din cauza afecțiunilor asociate ale pacientului sau dacă nu au fost respectate indicațiile postintervenționale. Semne ale eșecului procedurii:
- durerea nu poate fi gestionată cu analgezicele clasice, nu cedează și este de intensitate mare;
- umflătura de la nivelul feței nu se remite și persistă pentru o perioadă lungă de timp;
- apar supurații la nivelul locului intervenției;
- dureri de cap sau la nivelul gâtului;
- febră sau creșterea ușoară a temperaturii.
Întrebări frecvente
Care este rata de succes a adiției osoase?
Rata de succes a intervenției de augmentare osoasă este de peste 95%, fiind o procedură simplă, care poate îmbunătăți considerabil anatomia zonei.
Ce materiale se folosesc la augmentarea osoasă?
Augmentarea osoasă se bucură de o varietate de opțiuni, pornind de la autogrefe (os provenit direct de la pacient), alogrefe (os provenit de la un donator), xenogrefe (os provenit de la anumite animale, precum bovine sau porcine) și grefe aloplastice (os obținut artificial, prin imitarea particulelor care se găsesc în mod natural în os)
Cât timp rezistă o adiție de os?
O adiție osoasă care s-a vindecat optim și a fost integrată în țesuturile pacientului, poate rezista toată viața, dacă zona a fost tratată corespunzător: mușcătura este corectă, coroanele de pe implanturi sunt bine adaptate și imită morfologia dinților naturali.
Se poate face adiție de os și implant dentar în aceeași zi?
Acest lucru rămâne la latitudinea medicului chirurg, însă în funcție de starea de sănătate a pacientului și de cantitatea de os necesară, implanturile pot fi inserate în aceeași ședință cu adiția osoasă. Anumite studii arată o rata de succes mai mare a procedurii, dacă cele 2 manopere se fac concomitent.
Exista reacții adverse după adiția de os?
Orice tratament sau intervenție chirurgicală vine cu riscurile ei. Așadar, pot exista anumite reacții neplăcute în urma adiției de os. Durerea, umflarea feței, dificultatea de a deschide gura, toate acestea pot apărea după augmentare osoasă și inserarea unui implant. Din fericire, ele pot fi combătute respectând indicațiile post-chirurgicale, având o igienă orală bună și luând medicația recomandată. În 2-3 zile, acest disconfort ar trebui să dispară.
Ce alimentație este indicată după adiția de os?
În primele 2 zile în special, se recomandă mâncăruri moi, deoarece alimentele tari pot zgâria sau lovi zona în care s-a lucrat. De asemenea, se evită cele cu potențial iritant, precum mâncărurile picante sau acre, dar și alimentele sau băuturile fierbinți, deoarece vor crește temperatura locală și vor îngreuna vindecarea.
Surse:
- Bone Augmentation Techniques. Bradley S. McAllister and Kamran Haghighat
- Bone grafts in dentistry. Prasanna Kumar, Belliappa Vinitha, Ghousia Fathima
- Horizontal ridge augmentation using xenogenous bone graft-systematic review. Pedro Henrique de Azambuja Carvalho, Guilherme Dos Santos Trento, Lucas Borin Moura, Giovanni Cunha, Marisa Aparecida Cabrini Gabrielli, Valfrido Antônio Pereira-Filho
- Vertical bone augmentation procedures: basics and techniques in dental implantology. F G Draenert, D Huetzen, A Neff, W E G Mueller
- 20 Years of GUIDED BONE REGENERATION in Implant Dentistry. Edited by Daniel Buser, PROF DR MED DENT Professor and Chairman. Department of Oral Surgery and Stomatology. School of Dental Medicine, University of Bern, Switzerland
- https://www.rodeodental.com/what-are-the-signs-of-a-failed-bone-graft/
Articol scris de:
Doctorul Claudiu Călin este absolvent al Facultății de Medicină Dentară, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Dr. Călin Claudiu este autorul a numeroase articole de profil publicate în jurnale de specialitate internaționale și naționale.